Fondat: 2015, Ion Cilica-Deaconu

ISSN: 2458-097X

ISSN-L: 2458-097X

Cotidian de informare, anchetă și comentarii

luni 3 aprilie, 2017

Municipiul Târgu Jiu va găzdui, pe data de 10 aprilie 2017, o amplă dezbatere privind promovarea și dezvoltarea destinațiilor turistice din România, în cadrul unui eveniment la care vor lua parte reprezentanți ai autorităților publice locale, proprietari de hoteluri și pensiuni, organizații non-guvernamentale, precum și specialiști ai celei mai mari organizații profesionale internaționale a jurnaliștilor de turism – Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET). În cadrul evenimentului organizat de FIJET România în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția de Turism și Evenimente Culturale, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj și Asociația „Acasă la Brâncuși” va fi prezentată viziunea specialiștilor în turism cu privire la promovarea destinațiilor premiate cu Mărul de Aur, precum și a celorlalte zone turistice importante din țara noastră. Dezbaterea va avea loc la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu Jiu, iar printre cei invitați se numără și reprezentanți ai Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică. Municipiul Târgu Jiu a fost premiat în anul 2014 cu trofeul Mărul de Aur, distincție ce conferă orașului părintelui sculpturii moderne, Constantin Brâncuși, titlul de „destinație turistică și culturală unică”.                                                                                                                                                                                                                                                             B.Marius





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.