Universul Olteniei

E greu de vorbit despre o revoluție la Târgu-Jiu, dar ceva a fost și în fieful gorjenilor spre finalul lui decembrie 1989. A ieșit lumea să sărbă- torească prăbușirea dictaturii, s-a mai scandat pe ici pe colo, s-a mai dat foc la câte-un tablou cu „tovarășul”, s-a mai făcut câte-o glumă și s-a mai răspândit câte un zvon despre teroriști. Partea pozitivă a acestei desfășurări de evenimente a fost faptul că în Târgu-Jiu nu s-a înregistrat nicio victimă în acele zile, singurele focuri de armă fiind trase, că- tre cer, de un soldat speriat. Până în 22 decembrie la prânz (momentul în care Ceaușescu a fugit de pe Comitetul Central), n-a mișcat nici musca în orașul lui Brâncuși. În timp ce, la mai puțin de 300 de kilometri distanță, Timișoara fusese declarat oraș liber, în Gorj comuniștii conduceau județul cu mână de fier. Cea mai bună dovadă este discursul lui Nicolae Badea, secretarul cu problemele ideologice de la Comitetul Județean Gorj, rostit în 21 decembrie 1989 într-o ședință ținută la Combinatul de Prelucrare a Lemnului Târgu-Jiu: „Tovarăși, socialismul este în pericol în România! […] O să vă fure câinii mămăliga de la gură! Situația în care suntem este de așa natură încât dacă îți dă unul o palmă nu întorci obrazul să o primești și pe a doua, ci îi vei răspunde cu aceeași monedă, îl vei pune la pă- mânt și dacă nu se potolește îl lichidezi! Pe lângă Gărzile Patriotice, să se facă pază și cu detașamentele speciale de apărare a întreprinderii, a socialismului, a independenței și a suveranității țării. Să aibă în dotare fluiere, bâte și lanterne”. NEPOTUL LUI BRÂNCUȘI: „…NIMIC“ Jean Brâncuși (care, de când am făcut noi documentarea pentru acest articol, a și murit), nepot pe linie ascendentă al marelui sculptor, când vorbea despre acele zile era categoric: „La Târgu-Jiu nu s-a întâmplat nimic. Eu pe 22 dimineața m-am dus la întreprindere la nevastă-mea, unde îi strânseseră să înfiereze evenimentele din țară, și am luat-o acasă. Când am trecut prin centru, se auzise de sinuciderea lui Milea, apoi a apărut zvonul cu fuga lui Ceaușescu și abia după aceea a ieșit lumea pe străzi. De dimineață, orașul era pustiu”. Cum au auzit de fuga dictatorului, gorjenii au început să prindă curaj. Unul dintre martorii oculari ai acelor zile susține că evenimentele din Târgu-Jiu, așa cum au fost ele, au debutat cu gestul simbolic al inginerului Gheorghe Ciucă. Acesta ar fi aprins câteva lumânări, cu buchete de brăduț, la mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din fața Comitetului Județean, ca un gest de solidaritate cu evenimentele de la Timișoara. Au apărut apoi derbedeii orașului, care au pătruns în Județeana de Partid și au început să arunce de la balcon tablourile cu Ceaușescu. ASCENSIUNEA LUI TONI GREBLĂ. În această conjunctură și-a făcut apariția Toni Greblă, care avea să devină liderul celor care ocupaseră Județeana de Partid: „Am intrat în sediu împreună cu vreo trei-patru cetățeni. A ieșit primul secretar, Ion Anastasiu, care a zis ceva de genul «poporul a învins». N-a opus niciun fel de rezistență. Eu eram avocat și m-a recunoscut lumea ca lider. Am vrut să fiu prezent acolo ca să nu se înfrângă revoluția. Apoi am văzut că e cam haos, se dăduse foc la cărți și mă temeam să nu fie incendiată clădirea. Am zis: «Gata, gesturile simbolice le-am făcut, ajunge»”. Revoluția din 1989 avea să-i deschidă tânărului avocat Toni Greblă (36 de ani în 1989) perspectivele unei frumoase cariere politice: a devenit președintele FSN Gorj și prefectul județului, din 1993 până în 1997, a ocupat funcția de prim-secretar în cadrul Misiunii României la Geneva, între 2000 și 2003 a fost din nou prefect de Gorj, apoi Senator PSD senator PSD, reales. Este, poate, și motivul pentru care fostul parlamentar apără cu îndârjire așa-numita revoluție de la Târgu-Jiu. „Pe mine mă enervează cei care spun că la Târgu-Jiu a fost liniște. A fost o revoluție la fel cum a fost la Craiova, cum a fost la Buzău, în orașele comparabile cu noi. Au fost câteva mici proteste și înainte de 22 decembrie, cu fluturași aruncați pe ici pe colo, se mai asculta și Europa Liberă. Eu am avut convingerea că dacă lumea se revoltă numai la București, va fi înfrântă. Este motivul pentru care am venit în stradă. Imediat după sinuciderea generalului Milea a apărut Dinescu la televizor și exact atunci, pe la 11 și ceva, am ieșit și eu în piață. Luați-o sub beneficiu de inventar o juma’ de oră în plus sau în minus, dar era în jur de 11”, susține Toni Greblă. Adevărul este că Mircea Dinescu a apărut la televiziune după ora 13, la mai bine de o oră după fuga lui Ceaușescu. Instalarea avocatului Greblă în fruntea județului s-a făcut conform unui criteriu foarte întâlnit în timpul evenimentelor din 1989: criteriul primului care se așază pe scaun. „Când a venit domnul Toni Greblă, eram în biroul primului secretar mai mulți tineri și el a propus să ne organizăm. I s-a dat ascultare deplină. S-a așezat în scaunul primului secretar, pe care nu se așezase nimeni din cei prezenți și a scos din biroul lui câteva dosare, o sticlă de whisky și un cartuș de Kent, pe care el-a băgat la loc și a inițiat apoi convorbiri telefonice cu Bucureștiul”, povestește Ion Rovența întrun articol publicat în 2009 de ziarul „Gorjeanul”. „CAPUL LUI MOREGA VREM!“ S-au ținut numeroase discursuri din balconul revoluției gorjene În haosul creat de vidul de putere, conducerea improvizată a județului, în frunte cu avocatul Toni Greblă, a luat câteva măsuri inspirate: au refuzat să împartă arme populației, securizând depozitul de armament al gărzilor patriotice aflat în subsolul Județenei de Partid, și au dispus cantonarea primului secretar și a celorlalți lideri comuniști ai orașului în hotelul partidului, sub pază militară, pentru a evita eventuale incidente. „I-am ținut frumos, fiecare în camera lui, cu mâncare, cu pază, și după vreo 7-8 zile leam dat drumul. Evident, le-am reținut din salariu contravaloarea a ceea ce a însemnat mâncare și cazare în acele zile. Cât despre arme, n-am vrut să înarmez populația din două motive: nu știam cui dau arme și nu exista niciun motiv întemeiat în afara zvonurilor care circulau atunci”, spune Toni Greblă. Cei 10.000 de gorjeni care s-au strâns în fața Comitetului Județean au văzut revoluția tot la televizor. Cei care se aflau în interiorul Consiliului Județean au scos două televizoare în fereastră, au dat sonorul la maxim și lumea s-a uitat la televizor. Către ora 16.00 s-a întrerupt emisia, în urma celebrului anunț făcut de Brateș despre încălzirea aparatelor, și oamenii au crezut că Televiziunea și întreaga țară sunt atacate de teroriști. Mulțimea a urlat: „Vrem Arme!”, dar, din fericire, conducerea provizorie a decis să nu înarmeze populația civilă. UN ZBIR COMUNIST. Întrucât primul secretar avea o reputație de bătrânel neputincios, întreaga furie a gorjenilor s-a revărsat în zilele Revoluției asupra lui Dan Ilie Morega, considerat adevă- ratul conducător al județului. „Morega era șeful Cooperației și cam el conducea tot. Poate că jumătate din oraș nu știa cum îl cheamă pe primul secretar, dar de Morega știau toți. El direcționa televizoarele, nessul, țigările. Era un zbir, comunist până în măduva oaselor. Fusese de două ori decorat ca erou al muncii socialiste. S-a zvonit atunci, au zis chiar la microfonul de la balcon, că a fugit la Rânca, la munte, unde s-a ascuns și l-a ascuns și pe Nicușor Ceaușescu. Au zis: «Dictatorul Morega a fugit». S-a strigat: «Moarte lui Morega» și «Capul lui Morega vrem», tot felul de scandări. Era ura aia că noi n-aveam de niciunele fiindcă ținea Morega nessul și țigările” povestește un alt martor ocular al evenimentelor de atunci din capitala Gorjului. În realitate, Morega a stat ascuns în acele zile la comenduirea garnizoanei, iar după ce apele s-au liniștit a revenit în forță, fără ca trecutul său de „zbir comunist” să-l împiedice să ocupe funcții importante și în democrație. Traseist politic consacrat (a trecut prin ApR, PNL Câmpeanu, PRM, PNL, UNPR). A fost prefect și subprefect de Gorj, președinte al Direcției Teritoriale a Fondului Proprietatea, a fost expert guvernamental în timpul mandatului Adrian Năstase, iar din 2008 a devenit deputat independent de Gorj în Parlamentul României grație gorjenilor care l-au votat cu entuziasm pe „comunistul” pe care îl înjurau în decembrie 1989. „TERORISTUL” VASI PLEȘA. Cu toate că revoluția de la Târgu-Jiu a fost mai pașnică decât în alte locuri, orașul n-a fost scutit de panica atacurilor teroriste. „Au fost și aici zvonurile din toată țara: apa otrăvită, atacuri ale teroriștilor pe diverse căi, ba că ar fi fost Ceaușescu văzut la Baia de Fier trecând munții, ba că Morega îl ascunde pe Nicu Ceaușescu. Am verificat cu atenție fiecare zvon. Termocentralele de la Turceni și Rovinari dacă pică una se destabilizează tot sistemul energetic. Au fost zvonuri că vor fi atacate de teroriști. Că vor să ocupe Valea Jiului și să frângă România. Zvonurile sunt ca bancurile, apar, dar nu se știe de unde. Apar prin deformare și prin amplificare de la unul la altul”, spune Toni Greblă. Cu toate că după 28 de ani privește revoluția ca pe un eveniment mai degrabă comic, un alt martor admite că panica creată de zvonurile despre teroriști a fost cât se poate de reală: „A fost un pic de panică atunci, eu mi-am bă- gat copiii în beci, cu alimente, cu damigene cu apă, erau tot felul de zvonuri, nu știai ce va fi”. Din fericire, în Târgu-Jiu nu s-a înregistrat victime pe fondul acestei stări de panică. În 22 decembrie 1989, așa cum povestește și artistul fotograf Vasile Pleșa, la Târgu Jiu deja se aflase că în Timișoara și București oamenii ieșiseră în stradă și strigau „Jos comunismul, jos Ceaușescu”. „Pe 22 decembrie 1989 în jurul prânzului era aici lume multă, eu făceam fotografii. M-am dus și la miliție. Apoi am plecat la Timișoara, la București și am făcut și acolo fotografii. Când m-am întors, pe 27 decembrie am mai făcut câteva fotografii aici, în Piața Prefecturii, după care, deplasându-mă spre casă, circa 40 de persoane m-au luat pe sus și m-au dus aici, la Prefectură, spunând că au prins un terorist”. Norocul a fost cu ziaristul de azi, Ionel Cilica-Deaconu care a strigat de la balconul prefecturii: „Lăsați-l, bă, că nu este terorist, este de-al nostru” povestește și acum, după 28 de ani, cu umor negru, Vasi despre momentul de groază în care a fost confundat cu un „inamic al neamului”.

M. BECHERETE






Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


universul